Venom: The Last Dance – un final captivant dar previzibil pentru eroul anti-erou

Ultimul capitol al seriei Venom, „The Last Dance”, continuă povestea jurnalistului Eddie Brock și a simbiotului său Venom într-un film intens, dar fără surprize majore. Cu un scenariu plin de momente de acțiune bine orchestrate, dar cu o structură narativă deja bine cunoscută, filmul ridică o întrebare importantă: oare genul supereroilor și al anti-eroilor începe să-și epuizeze potențialul creativ?

Filmul debutează prin prezentarea lui Knull, zeul întunericului, care își trimite monștrii să recupereze un „codex” – cheia evadării sale din planeta-prizonier. Scopul său? Anihilarea omenirii. Brock (interpretat de Tom Hardy) și Venom, care sunt în posesia codexului, devin țintele creaturilor malefice trimise de Knull. Într-o cursă contracronometru, cei doi trec printr-o serie de aventuri intense, întâlnind pe drum o familie de entuziaști ai extratereștrilor și un militar ambițios (interpretat de Chiwetel Ejiofor), alături de oameni de știință care studiază simbioții. Aceste personaje adaugă complexitate, dar nu schimbă esențial tiparele bine stabilite ale filmului.

Regizorul debutant Kelly Marcel, deja cunoscut pentru contribuția sa la primele două filme, reușește să surprindă dinamica puternică dintre Eddie și Venom. Secvențele de acțiune sunt de impact, iar tensiunile dintre cei doi protagoniști – unul om și celălalt simbiot – aduc un plus de autenticitate. Cu toate acestea, filmul rămâne blocat într-un format familiar: anti-eroul și partenerul său se confruntă cu o amenințare cosmică, iar echilibrul lumii atârnă de deciziile lor. Hardy, a cărui interpretare a fost apreciată în filmele anterioare, își reia rolul cu aceeași intensitate, infuzând personajele cu o doză de umor și carismă. Chiar dacă interpretarea sa face experiența plăcută, scenariul pare să recicleze vechi clișee, limitând potențialul de dezvoltare a personajului său.

Din punct de vedere vizual și al dinamicii, „The Last Dance” păstrează stilul consacrat al universului Marvel. Deși include momente de respiro amuzante între luptele spectaculoase, umorul filmului pare uneori forțat, repetând situații deja exploatate în filmele anterioare. Dialogurile dintre Eddie și Venom – în special acelea în care Brock pare că vorbește singur – sunt la fel de comice, dar nu aduc noutăți notabile.

Dacă secvențele de acțiune și interpretarea lui Hardy vor bucura fanii, lipsa de originalitate poate dezamăgi. Într-un peisaj cinematografic în care universurile și francizele se extind rapid, adesea pentru profitul marilor studiouri, „The Last Dance” amintește de formula standard a filmelor cu supereroi: o amenințare globală, o cursă disperată de salvare și un erou carismatic care salvează ziua. Finalul filmului oferă o încheiere emoționantă, însă scena post-generic sugerează continuări posibile, adâncind ideea că povestea lui Venom ar putea să nu se termine aici, în ciuda unei lipse evidente de inovație.

Pe scurt, „Venom: The Last Dance” aduce o concluzie captivantă, dar lipsită de surprize majore pentru franciză. Totuși, întrebarea rămâne: este aceasta doar o nouă încercare de a atrage publicul în cinematografe, fără a oferi o poveste cu adevărat nouă?